Alți șase români debutează astăzi la Euro 2016

Alți șase români debutează astăzi la Euro 2016
Publicat: 12/06/2016, 09:29

Promovat în urmă cu un an în Elite Class, Ovidiu Hațegan este primul arbitru român care va conduce un meci de la un turneu final în ultimii 28 de ani, după Ioan Igna, care a arbitra la Euro 1988, turneu disputat în Germania de Vest. Hațegan va fi ajutat la cele două margini de Octavian Șofre și Sebastian Gheorghe, Alexandru Tudor și Sebastian Colțescu vor fi adiționali, iar Robert Ghinguleac va fi arbitrul de rezervă.

În vârstă de 35 de ani și arbitru FIFA din 2008, Ovidiu Hațegan, care a debutat în Liga I în 2006, a fost promovat la 21 iulie în categoria Elite, prima grupă valorică a arbitrajului european. România are astfel pentru prima dată de la inaugurarea noului sistem de clasificare a arbitrilor un reprezentant în cea mai importantă categorie a UEFA.

Ovidiu Hațegan a urmărit din tribunele Stade de France debutul României la turneul final, iar pe lângă meciul din această seară va mai fi delegat la cel puțin o partidă de la Euro 2016.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu